Insomnii

Îmi chem cu disperare somnul, stau cu o agendă goală pe genunchi şi aproape că mă prăbuşesc, suspinând.

Momentan, nu există cineva anume care să mă prindă, să-şi întindă braţele şi să rişte o accidentare doar de dragul meu.

Totuşi, dacă ştii definiţia sacrificiului, atunci aşteaptă să cobor în zbor, pe aripi de gând, purtată pe umerii unui vânt răcoros de primăvară; şi prinde-mă.

Continue Reading

Cuvinte pe ureche

De la un el

Mă cunoşti la fel de bine cum te cunosc la rându-mi pe tine, şi nu ai idee cât de confortabil mă simt în preajma ta, e ca atunci când îmbrăţişezi tare pe cineva, când îi mângâi părul şi îi săruţi fruntea şi obrajii. Vreau să te gândeşti pentru ce trăim astăzi. Eu trăiesc pentru infinităţile pe care ţi le datorez, pentru toate cele de mai sus şi încă câteva.

Cum eşti?

Vreau să ştii cum sunt eu.

Vreau să ştii că visez adeseori – şi mi se pare imposibil de real de fapt – că mă aflu într-o mare albastră. Nu exist fizic, mai degrabă sunt prefăcut într-o piatră pe fundul acelei mări, îngropat în nisip, şi sunt nevoit să suport toată greutatea apei. Însă ştii, pentru mine e doar o atingere senină, îmi e pătura cu care mă învelesc în nopţile grele, în nopţile în care privesc tavanul până-n zori şi mă întreb de ce sunt încă aici, treaz; şi o iau de la capăt cu un oftat puternic, îndelungat.

Ţi-am vorbit despre filozofie în mare parte, despre profunzimea de care dai dovadă de fiecare dată când te aşezi pe un scaun, cu o bere rece în mână, şi vorbeşti, şi vorbeşti. Nu mă satur să te ascult, chiar dacă uneori îţi întrerup şirul gândurilor, sperând să te completez. Nu e cert ce se află în spatele privirii tale sau a râsetelor zgomotoase, dar uneori îmi pari a fi zona mea de confort – acasă, mai fragil spus. Folosesc „fragil” pentru că aşa te zăresc printre firele de păr care ţi se lipesc de obraji de fiecare dată când plângi. Desigur, e slăbiciunea ta, după cum îţi place să spui. Eşti o mică masochistă probabil, pentru că faţă de mine – care mă ascund de fiecare dată şi încerc să nu par patetic plângând – îţi laşi privirea în jos, îţi duci mâinile la nas, crezând că poate nu o să-mi dau seama de greutăţile ce-ţi apasă sufletul şi, ei bine, ceri şerveţele.

Uneori, când ştiu că-i timpul să pleci, sunt aruncat undeva într-o clepsidră. Mă prefac într-un firicel de nisip şi crede-mă, vreau să ajung la fundul clepsidrei, dar sunt blocat la mijlocul ei. Nu ştiu dacă-i o forţă sau eşti doar tu, dar nu mă pot mişca. Uneori mă doare şi sunt confuz, pentru că nu eşti onestă cu mine, pentru că deşi încerci să mă ajuţi cu cuvinte dulci, mai mult mă amăgeşti. Căutăm adevărul toată viaţa şi, în schimb, te loveşti de umărul unui străin întâlnit pe stradă şi realizezi că acea persoană fie te poate salva, fie te poate arunca într-un abis. Care-ţi e dorinţa, de fapt? Uneori mă uit la tine cu ardoare şi văd acel adevăr sub o altă formă. E un gol imens ce cere să fie absorbit. 

Dar iată…chiar ai plecat. Ai plecat şi ai smuls cu precizie o bucată din gândurile mele. Mă simt oarecum pustiu, dezbrăcat, mai vulnerabil ca niciodată. Îmbrăţişează-mă, te rog.

Continue Reading

Made of blue

Get me under your covers

and bend my reality,

smash my thoughts

with ignorance

and kiss my bruised fingertips

with your so cold lips.

I’d like to wash my hair into the salty sea

and spread the goldness of the sand

all over my feet,

my hands,

my ribs.

I wish I could let the wind touch my toes,

maybe that way it could get me somewhere far away,

push me from behind

so that I could drown myself into the deep of my lonely

self.

Please, oh please,

lift up my dark aura.

But don’t replace it with your blue one.

Continue Reading

Read me out

I am laying here in your mind

and I’m writing

all over these walls

that you put around you.

Let me paint your eyes

with my truth and faith,

allow me to hug

your heavy self

and dry your tears.

You know,

I found this tiny piece of paper

and I dirtied it with my shades of blue

because yours were a little

too dark.

Hear my burning bones

crushing beneath my skin.

See my bloody mouth

and please be gentle while you tear off my lips.

Please be kind while you breathe over my sorrow.

Don’t bruise my reality.

Now let me be your temple.

Come and pray, come and pray.

Continue Reading

Ce-i în mintea-mi

Îmi pierd timpul în octombrie, azi şi poate şi mâine, pe bănci reci, fără culoare; ameţesc la fiecare bătaie de vânt. Nu vreau să mă mai ridic. În schimb, vreau să mă-nvelesc cu frunze şi să-mi alin sufletul scriind pe ele, să-mi fie pat.

Ştii că uneori nu pot să respir? Mă aflu la zeci de metri altitudine şi, deşi îmi păstrez echilibrul pe marginea unui zgârie-nori, ezit. Nu vreau să mă prăbuşesc într-un morman de lacrimi îngheţate de teamă să nu le strivesc şi să le topesc. Nu ştiu înota.


Strânge-mă, te rog, la pieptu-ţi şi nu mă lăsa să mă înec.

Continue Reading

Nu mai ştiu

Heavy

Firişoarele îmi sunt străbătute de valurile sângelui ager şi neliniştitor. E dramatic, însă frustrările şi îngrijorările îmi oferă senzaţia de plin, e un cumul apăsător şi ştiu că trebuie să plâng, să mă descarc, să mă spăl de zgomote şi să-mi zgârii chipul cu suspine. Mă ajută. Cumva, mi-s familiare tragediile lui Shakespeare şi le trăiesc intens; am un cadru cenuşiu, cu pereţii vineţi de atâtea gânduri şi cuvinte aruncate greoi, iar pe-alocuri zăresc fisuri şi pete monstruoase. Sunt aproape sigură că am trecut în grabă cu toată proza şi anxietăţile şi curând probabil că locşorul se va dărâma. Unde voi mai visa dacă nu aici, cu mine?

 

Continue Reading

Când o să mă prefac în vânt

Întreabă-mă despre inimi, aer, noapte şi minţi briliante.

Vreau să-ţi împărtăşesc ce mă ţine trează în miezuri ploioase şi ce mă face să ador zgomotul picăturilor reci în drumul lor spre pământ, vreau să-ţi vorbesc despre ce mă face să privesc în gol în timp ce servesc micul dejun şi să te rog să îmi spui de ce sunt încă aici, caldă, cu o respiraţie grea şi un suflet întreg.

Am milioane de gânduri, asta-i cert. Cele mai intense mă regăsesc într-un centru – nu al lumii pentru că nu-i o povestioară clişeică –, într-un amalgam nebunesc. O să-ţi spun că e un loc fără margini la prima vedere şi undeva, la ieşire, este scris cu roşu crud numele meu. Ştiu că m-a durut, dar ce om fară minte aş fi dacă aş spune că durerea mi-e străină? În fine; de ce la ieşire? Pentru că trebuie să-mi vezi firea timidă, să păşeşti apoi pe urmele care duc spre un munte de regrete şi tristeţi – mă mai zăreşti acolo? –, să te scufunzi într-un ocean amar şi la final să te izbeşti de o libertate pe care nu o poţi avea, una încătuşată la poalele unui orizont pustiu. E nevoie să înveţi despre mine: răbdătoare şi totodată o erupţie de stres şi grabă, stropi de linişte în idei învolburate; e nevoie să înveţi despre toate mângâierile aspre ce nu-mi provoacă altceva decât pete purpurii pe suprafaţa pielii. Vreau să înţelegi.

Mă înţelegi?

Continue Reading

Roz-purpuriu

L-am privit un timp îndelungat. Mă aştepta. Şi eu eram, la rândul meu, tare nerăbdătoare să trec de mulţimea adunată în faţa 35-ului. Persoană calmă din fire, mă simţeam pierdută totuşi, nu numai că frigul de noiembrie îmi îmbujorase obrajii, dar eram invadată de emoţii şi bucurie. Eram indecisă în a-l îmbrăţişa sau a-l săruta. Mă gândeam că dacă voi opta pentru a doua variantă, o să las impresia unei lipse de seriozitate, posibil c-aş fi părut o adolescentă înnebunită să decurgă bine întâlnirea. Nu voiam să depăşesc aşa-zisele limite ale prieteniei, hotărâsem să fac paşi mici.

Uşile s-au deschis, iar aerul rece de afară m-a izbit, trăgându-mă din şirul gândurilor imposibile. M-a întâmpinat cu un zâmbet călduros. Timid. Parcă degetele mi se dezgheţaseră. Nu aveam mănuşi şi buzunarele gecii îmi erau mult prea mici. Eşarfa de un roz pal nu era suficientă pentru a-mi încălzi şi buzele şi nasul. Aşadar, imaginaţi-vă doar senzaţia unei raze de lumină pe chip. Întocmai aşa îl zăream: luminos. I-am zâmbit şi m-am apropiat. Şi Doamne, mă simţeam litelarmente mai mică decât eram  în realitate, căci am fost nevoită să mă ridic pe vârfurile picioarelor ca să-i ating faţa şi să-i pup obrajii. Venisem aici, puţin îndurerată din pricina unor evenimente nefaste şi, cu toate acestea, se risipiseră în momentul în care l-am dezmierdat. Şi îmi repetam în gând că-i ireal, era ireal de bine.

La scurt timp după aceea, am servit masa în oraş. Nu a fost nimic pretenţios, decât o pizza delicioasă şi o cola rece cu lămâie. Sec? Nu.

Şi-atunci am avut suficientă vreme să-i măsor trăsăturile. Un nas uşor ascuţit, o pereche de ochi blânzi încadraţi de gene dese, pomeţi scrişi cu bujori de mai şi buze palide. Buza superioară era relativ ieşită în afară, dându-i un aer de seriozitate şi isteţime. Din când în când îşi trecea degetele lunguieţe prin părul ca de abanos, un senin de negru. Mă aflam într-un impas. Voiam şi, de fapt, mă străduiam să fiu amuzantă, întrucât i-aş fi văzut zâmbetul încadrat de gropiţe proeminente. Mi-l imaginam a fi un copil, în ciuda staturii impunătoare şi a braţelor puternice  era dulce.

Plimbarea în parc a fost urmată de o tăcere îndelungată. Eu şi cu mine ‒ copleşită de un tumult interior şi totodată nesiguranţa de a nu fi plăcută mă frământa. Oare m-am grăbit? Oh, la ce se gândeşte? 

„Să ne ăşezăm.”

Şi am luat loc amândoi pe o bancă. Tremuram; nu eram sigură dacă din cauza aerului rece care îmi intra pe sub bluză şi îmi înfiora pielea sau din cauza proximităţii noastre. Trebuia să fac ceva, ştiam, şi astfel am dat glas gândului de a îl întreba dacă îmi este permis să îl sărut. Politicos, nu a spus nimic şi doar a aşteptat. M-am aplecat şi l-am sărutat, fără să mai aştept. I-am atins faţa şi mi-am lăsat mâna să rătăcească de-a lungul gâtului său, în timp ce cu cealaltă îl ţineam strâns de braţ. Nu ştiu însă dacă acel gest reprezenta cârma mea, nu voiam să mă înec în convingeri, aveam nevoie să rămân la suprafaţă şi eventual să menţin poziţia de plutire pe deasupra oceanului. Era un ocean turbure, mărturisesc  o întindere de năzuinţe şi dezechilibru. Sărutul a fost înfiorător de sigur pentru laturile noastre adolescentine. Simţeam cum mi se scurge fericirea pe chip în jos şi rânjeam cu gura până la urechi ca să-i arăt acest lucru. Lumina unui stâlp de curent i se revărsa pe frunte şi pe buze şi pe ochi. Mirosul de iarnă aducea cu sine ceva de o noutate aparte. Eram calzi şi sinceri, vii şi plini de momente, electrizant de tineri şi îmi plăcea. Îmi plăcea el.

În intimitatea inspiraţiei mele avea un ecou profund, inedit; am numit-o dragoste.

 

14 noiembrie 2014,

A.

Continue Reading